Fotografie Peisaj Natura


Cu imagini de peisaj, probabil ca am inceput cu totii sa experimentam fotgrafia. Genul pare cel mai facil, insa ascunde o sumedenie de capcane, ce fac ca majoritatea imaginilor surprinse de amatori, sa nu semene nici pe departe cu imaginile din postere sau calendarele din magazine.

Imaginile cu peisaje de natura (caci exista si peisajele urbane), sunt solicitate in majoritatea cazurilor de edituri, agentii de publicitate, agentii de turism. Totusi, cele mai reusite peisaje pe care eu le-am vazut, au fost cele realizate pur si simplu “de amorul artei” de autorii lor si expuse in cate-o expozitie personala sau site web.

Premisele realizarii unei imagini superbe de peisaj, sunt in primul rand, sa ajungi in acel loc, ce poate fi costisitor de multe ori, apoi alegerea orei si a luminii naturale potrivite, conditiile atmosferice, de fapt starea vremii, si nu in ultimul rand, stapanirea catorva reguli generale ale fotografiei de peisaj precum si stapanirea echipamentului foto din dotare.

Multi fotografi, afirma ca este un gen care se vinde greu, si ca la noi nu exista piata, posibil sa aiba dreptate, dare eu nu-l voi abandona nicio data. Va reprezenta mijlocul prin care pastrez emotiile mele, calatoriile mele, frumusetile si natura asa cum am vazut-o eu in calatoriile mele.

Pentru a consulta lista completa de servicii pe care le oferim precum si informatii despre tarife, vizitati pagina servicii.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Lasă un comentariu